Studiile realizate de Asociația Americană de Stomatologie arată că riscul de apariție a cariilor pe molarii permanenți scade cu până la 80%, practic rămânând riscuri foarte mici. Mai mult, procedura medicală este sigură și eficientă, sigilările dentare fiind benefice pentru copiii care nu pot realiza un periaj corespunzător la nivelul ultimilor dinți de pe arcada dentară.
Sigilările dentare se efectuează, în principiu, în următoarele cazuri, care însă nu sunt restrictive:
Pe suprafața molarilor și premolarilor, aceștia fiind dinții care prezintă un relief mai proeminent. De aceea, sunt și cei mai predispuși la apariția cariilor, pentru că favorizează acumularea plăcii bacteriene. De asemenea, în cazul pacienților care vor urma un tratament cu aparat dentar. Uneori, sigilările dentare se pot aplica și pe fețele interioare ale dinților incisivi superiori Procedura de sigilare a dintelui acționează ca un scut protector, cu o soluție ușoară, care nu provoacă niciun fel de neplăceri în cavitatea bucală și care blochează depunerea alimentelor și a bacteriilor.
Realizată pe dinții temporari tineri, sigilarea dentară medicală protejează dinții de apariția cariilor, care pot afecta și dinții permanenți. În cazul dinților permanenți, este de preferat ca sigilările dentare să se facă la cât scurt timp după apariție, dar poate fi realizată și mai târziu, dacă dinții nu au fost încă afectați de carii. Vârsta optimă pentru tratamentul cu sigilări dentare acoperă un interval destul de amplu, de circa 10 ani, începând cu vârsta de 3-4 ani în cazul dinților temporari, 6-7 ani pentru molarul I permanent și 11-13 ani pentru premolari și molarul II.
AȘADAR, prin sigilarea dentara, aplicata atat pe dintii temporari cat si, mai ales, pe dintii definitivi, se asigura sanatatea dintilor copiilor nostri atunci cand acestia ajung la maturitate.
In perioada copilariei se stabileste pozitia viitorilor dinti definitivi. Altfel spus, daca dintii temporari se cariaza si trebuie scosi prematur – cum se intampla foarte frecvent – atunci dintii definitivi vor iesi mult mai repede decat este normal si vor determina pozitionarea atat a lor cat si a dintilor vecini intr-o maniera incorecta. Astfel, sanatatea actuala a dintilor de lapte va determina in mod direct sanatatea viitoare a dintilor definitivi.
Daca pentru orice alte demersuri stomatologice se poate vorbi despre avantaje si dezavantaje, cazul sigilarilor dentare este singurul pentru care nu exista dezavantaje!
Nu e o figura de stil. Sigilarea, care nu trebuie să ”sperie” ca termen, este un procedeu extrem de simplu și non-invaziv, prin care dintele copilului este ferit de caria dentara pentru o perioada determinata si consistenta de timp, dupa care procedeul poate fi repetat fara niciun fel de probleme sau riscuri. Modul in care se aplica este complet lipsit de disconfort iar pe termen lung aduce numai beneficii.
Chiar medicii stomatologi recunosc faptul că nu reusesc, intotdeauna, să explice suficient de bine parintilor avantajele sigilarii dentare. Aceasta procedura preventiva nu este inca bine promovata, asa cum se intampla, de pilda, cu procedee (inca) mult mai cunoscute si mai populare, dar care nu au avantaje mai mari, cum sunt detartrajul dentar ori albirea dintilor.
PASUL 1 : Igienizarea si periajul profesionalPrima etapa este una pregatitoare si se refera la igienizarea suprafetei dentare pe care se va aplica ulterior aplica solutia de sigilat. Medicul stomatolog va peria suprafata dintelui cu o pasta speciala pentru a indeparta resturile depuse in santuri si fosete. Aceasta etapa se face fara durere iar copilul simte doar un gust mentolat.
PASUL 2 : Aplicarea solutiei care sporeste aderentaAceasta solutie este un demineralizant ce permite o mai buna aderenta a materialului de sigilat. Solutia este complet inofensiva. Aceasta se aplica cu o pensula speciala si se mentine pe suprafata dintelui pentru aproximativ 10 secunde. Dupa cele 10 secunde aceasta este aspirata iar suprafata dintelui este spalata abundent cu apa, fără absolut niciun disconfort al copilului.
PASUL 3 : Aplicarea sigiliului dentarAbia acum vorbim de aplicarea efectiva a sigiliului dentar. Aceasta solutie are o consistenta lichida pentru a putea patrunde bine in toate spatiile si cavitatile. Sigiliul dentar se aplica cu preponderenta in santurile si fosetele suprafetei de contact a dintelui dar poate sa depaseasca aceasta suprafata si sa se continuie pe suprafetele laterale daca este necesar.
ETAPA 4 : Verificarea sigiliului dentarMedicul verifica daca stratul de solutie aplicata nu este prea mare, daca solutia a ajuns in toate santurile si daca dintele este bine protejat.
SĂ RECAPITULĂMSIGILAREA DENTARĂ nu afectează dintele, nu necesită anestezie, este realizată într-un timp foarte scurt (ceea ce oferă mai mult confort copilului); rășina aplicată se modelează pe forma dintelui și, fiind transparentă, nu modifică culoarea acestuia; pregătirea dintelui pentru sigilare este minim-invazivă. Sigilarea dentară se menține pentru aproximativ 2 ani, însă sunt și medici care recomandă ca vizitele la stomatolog să fie realizate la interval de 6 luni.
AVANTAJELE SUNT MARI ȘI NUMEROASE. Nu ezitați să oferiți copiilor dumneavoastră avantajele SIGILĂRII DENTARE și ale unei tinereți și maturități fără probleme dentare, care pot fi atât de neplăcute, dureroase și costisitoare.